Cardiologia este specialitatea medicală care se ocupă de tratarea afecțiunilor cardiovasculare, adică inimă, artere și vene.
Vizita la cabinetul de cardiologie presupune, standard, următoarele:
- Anamneza
- Examenul clinic
- Electrocardiograma
Anamneza este, de fapt, discuția dintre medic și pacient în care pacientul informează medicul cu privire la simptomatologia care l-a determinat să vină la consult, ce alte afecțiuni are sau a mai avut, dacă urmează sau nu un tratament in prezent, dacă în familia pacientului există persoane cu afectiuni cardiovasculare sau alte patologii, cu alte cuvinte se realizează istoricul medical.
Examenul clinic presupune în principal auscultarea (nu ascultarea ) toracelui cu stetoscopul pentru a decela eventuale sufluri cardiace sau zgomote pulmonare anormale (raluri pulmonare), palparea pulsurilor, măsurarea tensiunii arteriale, a frecvenței cardiace și, uneori, a saturației în oxigen a sângelui (SpO2). Aceasta din urmă se realizează neinvaziv cu un pulsoximetru – un mic dispozitiv care se aplică la nivelul unui deget de la mână, picior sau pe lobul urechii, în funcție de modelul de aparat folosit. Măsurarea SpO2 se utilizează de obicei în cazul în care există insuficiență cardiacă, malformații cardiace congenitale, boli pulmonare (BPOC, astm, fibroza pulmonară, emfizem), sindrom de apnee în somn, anemie, febră.
Electrocardiograma (ECG) este o investigație standard în cardiologie fără de care un consult cardiologic ar fi ca și cum ne-am uita la un film într-o limbă străină fără subtitrare. Ai o idee de ce întamplă acolo, dar nu poți spune cu certitudine nimic. Electrocardiograma este o investigatie neinvaziva și nedureroasă care ne arată cum este condus impulsul electric în inimă și ne oferă informații valoroase legate de activitatea acesteia, putând evidenția tulburari de ritm (extrasistole, fibrilatie atrială sau flutter atrial etc) sau tulburări de conducere (blocuri), sechele de infarct, diverse modificări sugestive pentru anumite patologii cardiace care implică îngrosarea pereților sau dilatarea cavităților inimii și nu numai.

În functie de simptomatologia pacientului, examenul clinic si aspectul ECG, medicul poate decide dacă este necesară efectuarea în cadrul aceleiași vizite a unei ecografii cardiace.
Ecocardiografia este o metodă imagistică nedureroasă, neiradiantă care folosește ultrasunete și cu ajutorul căreia putem vedea efectiv inima pe un monitor și putem afla informații suplimentare despre structura și funcția acesteia. Putem măsura grosimea pereților si dimensiunea cavităților, funcția contractilă, putem evalua structura valvelor și circulația sângelui prin ele (gradienți, presiuni, viteze), prezența/absența lichidului pericardic sau a cheagurilor de sânge în cavitățile inimii.

După toate acestea se va stabili o schemă de tratament, dacă este cazul și, de asemenea, dacă este necesar, se vor recomanda investigații suplimentare.
Important! Atunci când te prezinți la un medic pentru prima dată este bine să aduci cu tine istoricul medical: analize, consulturi mai vechi, bilete de externare din spital, investigații mai vechi (ECG, ecografii etc), scheme de tratament sau chiar cutiile cu medicamentele pe care le iei în prezent dacă crezi că nu iți vei aduce aminte exact numele și dozele acestora. Chiar dacă tu consideri că anumite investigații nu mai sunt importante pentru că poate sunt vechi de 3 ani, să zicem, lucrurile nu stau chiar așa. În medicină, lucrurile se observă în evoluție și este important dacă o anumită afecțiune este acută sau cronică sau cât de mult s-au modificat anumite valori, dimensiuni sau alți parametri față de o evaluare anterioară. În plus, e posibil ca tu să uiți un anumit diagnostic pe care l-ai avut mai demult sau să fi rămas cu o noțiune eronată legată de acel diagnostic și neavând asupra ta documentul medical în care scrie clar ce boală ai avut și ce tratament ai urmat, uneori lucrurile se pot complica. De aceea, este bine să lași medicul să decidă ce anume din istoricul tău medical are relevanță pentru situația ta actuală.